Cu preţuire pentru o persoană dragă

 

Mămica mea care viaţă mi-ai dat,

Nu plânge, sufletul nu-ţi amărî.

Gândeşte-te la toate clipele frumoase din viaţa ta

Şi repetă-ţi în gând:  “Orice ar fi, eu voi lupta!“

Doar un singur lucru te rog: Întotdeauna să ai grijă de tine!

Căci altminteri niciodată-n viaţă nu-mi va fi bine.

    Mă rog în fiecare clipă a vieţii la Bunul Dumnezeu

    Să-ţi dea sănătate şi multă fericire, aşa cum ţi-ai dorit mereu,

    Căci doar pentru mine tu munceşti

     Şi întreaga ta viaţă tu mi-o dăruieşti.

    Mă rog la îngeri să nu te ia...

    Căci, fără tine, eu sunt nimic în astă lume.

Şi oricât drum ne-ar despărţi,

Şi de oricâte necazuri vom avea parte

Eu te voi iubi mereu... şi zi şi noapte,

Doar împreună vom trece peste toate.

         Şi voi visa mereu acea zi

         În care tu din străinătate vei veni

         Şi-mi vei spune, din toată inima, că nu vei mai pleca...

         Că vei rămâne aici... să mă iubeşti, să mă ocroteşti

         Şi să mă ţii strâns în braţele tale de înger ceresc.

         Mamă! Din suflet îşi spus că Te Iubesc!

 

  

                                               Doar cu un simplu gest...

 

 

Aripioarele unui fluturaş strălucitor sunt asemuite

Cu sentimentele de iubire ale unei fete îndrăgostite.

O dată ce le-ai atins şi luciul  le-ai luat,

Nu se vor mai gândi niciodată la zburat!

Căci, fără sclipiri de aripioare, viaţa lor s-a terminat…

 

Şi uite-aşa, cu-un simplu gest necugetat, ai pus-o la pământ

O mică vietate ce vara o vedeai zburând,

O vedeai dansând în razele de soare,

Stând la poveşti cu florile de parfum ameţitoare.

 

La fel se-întâmplă şi cu o simplă fată...

Tot corpul ei de-o puritate rară,

Cu sentimente firave şi naive

Şi care are-n suflet amestec de iubire,

Amestec de dor nemărginit şi vise arzătoare,

Presărate  cu dezămăgiri şi  multă, multă nerăbdare…

Fiinţă visătoare, ades lipsită de-apărare.

Doar un pas făcut greşit, sau un cuvânt amar rostit,

Poţi din viaţa ta s-o pierzi.

Dar, nu uita să-i laşi scrisoare de iertare, lângă-un roşu trandafir

Şi o mostră de iubire pe o pernă de caşmir.

 

Şi uite aşa se-întâmplă:

Fie de-un fluture nevinovat sau de-un sufleţel imaculat,

De amândoi trebuie avut grijă…

 

Tot ce ai trait, sub cheie va fi pus într-o cutiuţă de vis ... 

Iar aceasta se va deschide la timpul potrivit,

Oferindu-ţi un motiv în plus, pentru care merită să fii fericit.

 

 

   

 

                                   … În Albumul de Demult …

 

 

Sunt ca orice om, trăiesc prezentul,

Cu toate că, uneori,

Pe timp de ploaie sau la apus de soare

Meditez la clipele de viitor.

 

                Mă nasc pe primii stropi de ploaie,

                Trăiesc în primul fulg de nea,

                M-alint cu razele de soare,

                Şi mor la asfinţirea sa.

 

Printre clipele frumoase din prezentul ce-l trăiesc,

Îmi apar imagini uitate… şi îmi amintesc...

De fragmentele de viaţă care au fost şi au trecut

Şi de pozele uitate în albumul de demult.

 

                Poze vechi, decolorate, prăfuite şi pătate,

                Vise multe şi deşarte... creionate într-o carte,

                Întâmplări tulburătoare... care tare m-au durut

                Şi iubiri amăgitoare din trecutul ce vi-l spun.

 

 Când soarele răsare... amintirile dispar.

 Dar eu le păstrez cu grijă... ca o floare de cristal,

 Pusă la presat în albumul prăfuit

 Ce-l deschid, uneori, la fiecare asfinţit.

 

 

 

                            Noapte ploioasă... cu lună plină

 

 

Sunt aici. În mijlocul de transport care mă duce

Către trei luni de vară însorite

Şi lângă o mulţime de persoane iubite.

        Sunt aici. În atmosfera încărcată a nopţii,

        În care-şi fac loc, rând pe rând, stropi de ploaie

        Alunecând atât de uşor pe geamuri, încât pot vedea

        Cum luna uriaşă veghează, noapte de noapte, asupra mea.

Sunt aici. Văd cum fulgerele spintecă văzduhul,

Care-şi varsă tristetea într-un infinit de stropi

Iar tunetele acompaniază durerea,

A cărei note să le disting nu pot.

        Căci au rămas blocate... acolo... în adierea vântului

        Pentru a spune altcuiva

        Povestea cerului dintr-o noapte cu lună plină,

        În care praf de dor cădea din fiecare stea.

Am rămas uluită de câte secrete poate ascunde

O ploaie într-o noapte de vară

Şi cât de mult am putut ofta

Când razele soarelui n-au încetat s-apară.

Odată cu lumina lui, calea înfundată şi drumul infinit, parcă, se termină.

Dar eu rămân cu gândul la cele mai frumoase sentimente

Ce mi le-a transmis ... O noapte ploioasă cu lună plină.

 

 

                                                       Edited by

Aldea Andreea Larisa

 

 

 

 

                                   Stropi de ploaie

 

 

Afară plouă... la fel şi în sufletul meu.

Plouă cu dezămăgiri şi cuvinte deşarte,

Cu zâmbete false şi sentimente uitate.

        Uitate acolo, undeva ,în cer …

        De unde îşi dau drumul uneori,

        Asemenea unor stropi de ploaie... mici şi reci

Căutând în zadar, prin vânt... calea spre viitor.

Vrând să dau uitării suferinţa mea,

Fără a mai sta pe gânduri... îşi sacrifică soarta.

Soarta de a cădea în gol, fără oprire,

Ameţiţi de toate şoaptele de iubire,

Uitând de gândul că la aterizare se vor sfărâma,

Toate astea, cu scopul ca ea, inima

Să-şi găsească, pas cu pas, alinarea!

        Ca acest strop de ploaie, mai sunt o mulţime…

        Care-şi dau viaţa pentru um pic de iubire.

        Dar cu ce folos? Ei cad de sus şi mor uşor,

        Lăsând în urma lor mult frig şi lacrimi de dor.

Dar în final, tot sacrificiul lor este în zadar,

Căci razele soarelui parcă pun totul pe jar,

Fără pic de milă usucă şi seacă

Tot ce stropii de ploaie au încercat să facă:

Să dau uitării tot ce-a fost rău şi să merg înainte, orice-ar fi… mereu!

 

 

                            VIAŢA

 

Viaţa nu e roz… e alb şi negru,

O pictez să-i dau culoare,

Cu un strop de pasiune

Pictez razele de soare.

 

       Viaţa este monotonă

       Cu oameni buni şi răi,

         Care aşteaptă de la noi,

         În loc de soare... vânt şi ploi…

 

Când cerul se întunecă, monotonia reapare.

Toate culorile din jur... pe loc... se pierd în zare.

Viaţa e ca un  joc de şah, pictată-n alb şi negru...

În care poţi face MAT sau poţi pierde.

 

 

         Viaţa e pusă pe o paletă de culori,

          De când te naşti şi până mori.

          Creezi nuanţe şi pictezi,

           Un curcubeu ce tu-l visezi.

 

Lacrimile sufletului nu le poţi opri să curgă,

Fără să lase în urma lor o durere profundă.

Încet…  încet... culorile vor dispărea...

Iar tu o vei lua de la capăt toată viaţa ta.

        

         Sperând la un nou început mai bun,

         Cu mult soare şi mai puţine furtuni...

         Vei privi în viaţă încrezator…

                   Având mereu acelaşi vis...

Un curcubeu multicolor.

 

                               Aldea Andreea Larisa