1. Peştera Făgăduinţei (piesă de teatru)

Această piesă este o provocare. O invitaţie la introspecţie, o incursiune într-o peşteră imaginară, o provocare a sondării interiorului, un joc al diverselor dimensiuni psihice. În actul doi, jocul devine incitant, provocator, lasând posibilitatea continuării jocului de şah cu vieţi/destine umane, finalul fiind de fiecare dată altul, depinzând de gradul de participare afectivă a spectatorilor. (Irena Serrano)

"Eu sunt Ana. M-am autozidit în munte ca o mumie în propria piramidă. Călcaţi cu grijă, să nu-mi treziţi somnul milenar al propriei nelinişti. Am aşternut pe lespezi de rocă stearpă sufletul meu hoinar, pe care paşii voştri îl scrijelesc uşor, ca-ntr-un zbucium firav. Pereţii, pentru voi reci şi fără grai, sunt, pentru mine, fantasme de gând. Casa mea e un azil de fluturi, în care veşnicia pândeşte la geam… ":
http://violinne.muntii-bucegi.ro/Teatru/

2. La Grotte de la Promesse (pièce de théâtre)

Cette pièce est un défi. Une invitation à l'introspection, un voyage imaginaire dans une grotte, un défi du sondage intérieur, un jeu de différentes dimensions psychologiques. Dans le deuxième acte, le jeu est excitant, stimulant, laissant la possibilité de continuer le jeu d'échecs avec la vie / la destinée humaine, et la fin est toujours autre, selon le degré d'implication émotionnelle du spectateur. (Irena Serrano)

"Je suis Ana. Je me suis enfermée dans la montagne comme une momie dans sa propre pyramide. Passez attentivement, pour ne pas me sortir de mon sommeil millénaire, de ma propre anxiété. J’ai couché sous les dalles de pierre stérile mon âme vagabonde que vos pieds frottent comme dans un délicat tumulte. Les murs, pour vous froids et sans voix, sont, pour moi, des fantasmes de la pensée. Ma maison est un refuge pour papillons et à sa fenêtre l'éternité attend.":

http://violinne.muntii-bucegi.ro/Theatre/

3. Blestemul (roman)

Comentarii la romanul “Blestemul” de Leliana Stancu

Romanul “Blestemul” a fost scris nu acum, când a fost aşternut pe paginile unei cărţi, ci a fost scris pe parcursul unei vieţi îndelungate de artist. Când s-a decis sa scrie idealurile vieţii ei într-un volum, toate ideile, sentimentele erau déjà intens trăite, gândite, cernute prin sita filozofală personală, supuse judecăţii Celui Atotştiutor. Acum scriitoarea a făcut un ritual sacru, de a turna toată filozofia, toată experienţa vieţii într-o carte de minuni, care tinde să cuprindă în ea cele mai nobile trăiri, cele mai tulburătoare ipostaze ale vietii care se luptă cu veşnicia, pentru afirmare, pentru atingerea nivelului de nobleţe supremă.

Cartea este un roman oare? Nu, nu este un roman. Atunci este un basm? Nu, nu este nici basm. Cartea este o Biblie a sufletului propiu. Nu acţiunea este pe primul plan, ci trăirea artistică. Cartea este o colectie de ipostaze dintre cele mai inedite, din vremurile cele mai îndepărtate, sau mai recente, unde cronologia evenimentelor nu e importantă. Importantă este impresia artistică. Nici aşa nu este bine spus. Importantă este dragostea. Dragostea eterna este cea mai importantă dintre toate.

Cartea se citeste dintr-o suflare, te încântă, este ca o invazie de descrieri minunate, o galerie bogată de tablouri, scene, stări de sentimente. Frumosul este regina descrierilor. Sufletele netrebnice sunt pedepsite, nu au parte de veşnicie, în ciuda unei bunăstări materiale  temporare. Supravieţuieşte doar frumuseţea si dragostea.

Are cartea, însă, şi parte de acţiune cât pentru un roman: ultimele doua capitole. Acolo se întâmplă atâtea lucruri stranii, încât tensiunea scenica ajunge la paroxism.

Dar fericirea, fericirea unde o vom găsi noi oare? Cartea nu ne dezleagă acest mister. De nenumărate ori, când toate sunt bune, când frumuseţea personajelor este cutremurator de bine descrisa, când sunt toate condiţiile ca personajele principale sa ducă o viaţă fericită, edenică, atunci apar factorii răului care distrug toata aceasta perspective de fericire. Dar, noi nefiind chiar adepţii metimpsihozei asiatice, divinitatea ofera noi si noi şanse ca binele, înfrăţit cu frumosul absolut, să regăseasca Edenul pierdut, dar care, cu siguranţă, va fi regăsit.

 Viorel Darie

"Un acrobat al neantului plutind pe sfori întinse între lumi paralele, ieşind mereu din mine, întruchipat în alte şi alte forme de revelaţii, ca o colecţie de destine aruncate în apatie de zei deprimaţi, ce guvernează bizar, din afara timpului. Un eu fără viitor, blestemat să mă tot întorc mereu în timp, pentru a-mi reîncepe iar şi iar lumea mea de-a pururi pierdută. Un blestemat perplex în faţa aparenţelor şi imposibil de a mă regăsi cu adevărat, de a putea discerne între feluritele faţete ce mă înconjoară, care sunt eu cel real, cel adevărat, cel primordial. Un eu fără prezent şi fără evoluţii, pierdut într-un vârtej al deznădejdii. Un monument de tristeţe universal, ale cărui lacrimi scaldă omenirea în ploi devastatoare." :

http://violinne.muntii-bucegi.ro/Roman/